Din 2016, an de an, am scris aici pe blog cum a fost anul ce urma să treacă şi ce îmi doresc de la anul ce venea.

Este acea perioadă a anului iar. 🙂

Pe blog am avut ocazia să vă povestesc (poate mai puţin decât de obicei) ce am făcut lună de lună, să vin cu sfaturi şi păreri, care sper că v-au ajutat.

Deşi se dorea a fi un articol lunar, anul acesta am postat 5 articole cu cele 5 favorite, articol deja devenit constant la mine. Din păcate, cealaltă categorie, „De luni până duminică„, a mai crescut doar cu 2 articole, deşi a fost un an atât de plin.

Pe partea de tech am început în forţă cu un articol despre Samsung Galaxy A9, telefonul cu 4 camere, v-am povestit de Dark Mode la Facebook Messenger (funcţie pe care încă o folosesc), v-am zis şi de istoricul de instastories de pe Instagram, v-am spus şi dacă merită să aveţi un card Revolut (card pe care momentan îl folosesc pentru 90% din trazacţii), dar v-am prezentat şi un smartwatch tare drăguţ, Samsung Galaxy Active 2.

Pe partea de skincare şi beauty am stat bine de tot, v-am povestit unde îmi tund părul şi care sunt produsele mele preferate pentru păr, am făcut şi o listă cu produsele cosmetice descoperite în 2018, în care aş putea include şi cutia Pick n Dazzle, v-am zis câte ceva de makeup, despre SPF-uri, dar şi de două branduri dragi mie, Paula’s Choice şi L’OCCITANE.

Am făcut şi câteva cumpărături inteligente, am comparat un inel Pandora cu unul luat de pe Aliexpress pentru voi, am descoperit nişte superalimente şi m-am asigurat că încercaţi şi 5 dulciuri bune bune.

Anul acesta am călătorit o grămadă şi sunt super recunoscătoare pentru asta.  La începutul anului am ajuns pentru a doua oară în Spania, am vizitat Clujul împreună cu Napolact şi am ciocnit ouă de Paşte pe Nil.  Prin iulie mi-am luat viza de SUA şi în august eram cu serviciul şi în Statele Unite, putând observa de aproape cum folosesc americanii produsul dezvoltat de mine în ultimul timp, la jobul unde în aprilie am sărbătorit 5 ani. Mi-am sărbătorit ultimele zile de 27 ani pe Marele Zid Chinezesc (eu şi Simona Halep) şi am fugit cu o prietenă înainte de sărbători până la Braşov, ajungând şi la mine la ţară. Un an plin.

În carieră consider că a fost un an bun, în ianuarie am ţinut prima mea prezentare tech în faţa unor oameni super pasionaţi (am avut emoţii enorme), am reuşit să vizitez unul din clienţii de la locul de muncă în Statele Unite şi am avut ocazia să lucrez din nou pentru Fitbit, unde am cunoscut nişte oameni super mişto de care o să îmi fie super dor.

Am cunoscut şi cunoscut mai bine mai multe persoane care au avut un impact puternic în viaţa mea. Unele persoane m-au şocat şi m-au pus pe gânduri, altele m-au făcut să zâmbesc şi mi-au făcut zilele mai bune. Cred că am câştigat câţiva prieteni buni.  Am învăţat mai multe despre mine anul acesta, aş putea spune că ştiu mai bine ce vreau.

M-am ocupat şi de sănătatea mea, am avut mai multă grijă ce mănânc, am încercat şi intermittent fasting, despre care poate vă voi povesti la anul.  Călătorind foarte mult am putut să mă ocup mai mult şi de făcut fotografii drăguţe, pe care le puteţi observa pe instagram. Chiar am participat şi la 2 shooting-uri.

Pentru anul 2020 nu am o listă scrisă cu ce îmi doresc, am văzut că este mai bine aşa, dar o listă imaginară există şi sper că bifez cât mai multe de pe ea.

2019 a fost un an surprinzător, pliiiiin. Nu aveţi idee cât de plin.

Sper ca 2020 să fie cel puţin la fel. Poate cu şi mai multe zâmbete şi iubire.  🙂

Vă doresc Un An Nou cu tot ce vreţi voi, cu sănătatea la maxim,  plin de bucurii, îmbrăţişări călduroase şi pline de iubire, fără lipsuri şi cu toţi oamenii dragi aproape.

La mulţi ani!

Pe curând,

hug

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *