Iubesc bijuteriile de argint şi sunt sigură că nu sunt singura.

Argintul nu este un metal scump, un gram de argint 925 ‰ nu depăşeşte 2 lei. De aceea caut să nu investesc foarte mulţi bani în bijuterii.

De multe ori mi s-a pus pata pe brăţările Pandora. Acum câţiva ani nu îmi permiteam una „originală”, aşa că am optat pe una similară, tot de argint, care arată ca nouă chiar şi după 5 ani.

Între timp mi-am cumpărat şi eu o brăţară Pandora (una din colecţia Essence) şi am primit cadou un charm şi cercei de la prieteni apropiaţi. În rest tot ce deţin şi pare a fi Pandora.. de fapt nu este.

Majoritatea copiilor mele Pandora sunt luate de pe Aliexpress. Până acum nu am întâlnit o copie perfectă, dar ultimul inel achiziţionat online m-a impresionat prin replicarea aproape 100%.

O prietenă deţine un inel cu inimioare şi pietricele pe lateral, de care m-am îndrăgostit şi eu şi pe care aproape că l-am cumpărat la reducere. Inelul cu pricina este peste 250 de lei la Pandora. Eu l-am găsit pe Aliexpress cu 8$  şi transport gratuit.

Da, a durat în jur de lună să sosească, dar a meritat aşteptarea. Pietricelele de pe el nu au căzut, nu s-a înnegrit.

Diferenţe vizibile nu sunt, doar la detalii: inimioarele de pe o parte sunt mai adâncite la cel original, scrisul este scris invers (nu are relevanţă oricum), iar marcajul pe interior este diferit.

Nu, nu am garanţie la el ca la Pandora, dar nu mă afectează cu nimic. Pe pietre nu am dat cu nimic şi nu a căzut nici măcar una. Materialul este argint clar, nu s-a înnegrit şi nu mi-a făcut nici degetul verde.

Am scris acest articol pentru a vă deschide un pic ochii. La Pandora plătiţi de cel puţin 2 ori (în cazul acesta 6! ori) mai mult pentru brand. Nu aveţi agăţat de inel certificatul de originalitate şi nu cred că îi pasă cuiva de unde aveţi voi inelul. Aliexpress este o variantă foarte bună pentru copii Pandora, dar găsiţi şi modele pe care nu le are toată lumea, iar preţurile sunt foarte decente. Aveţi grijă să citiţi foarte bine descrierea, să vă asiguraţi că ce cumpăraţi este de argint înainte de a plasa comanda.

Mie nu îmi place foarte mult să am ce are toată lumea şi de obicei caut lucruri cât mai ciudate. Tot ce fac special pentru a filtra cât mai bine căutările mele pe Aliexpress este să includ în bara de search şi „925 sterling silver”.

Nu urăsc Pandora, nu mă atacaţi. Deţin şi eu bijuterii de la ei, cum am menţionat şi mai sus.

Dar acum pe bune, uitându-vă la poze, vă puteţi da seama care e Pandora şi care e Aliexpress?

Voi ce părere aveţi despre bijuteriile Pandora? Vă plac? Aveţi?

Pe curând!

(Visited 38 times, 1 visits today)

One thought on “Inel Pandora vs Inel Aliexpress”

  1. Hello:)
    Intradevar, nu se vede diferenta. Si chiar nu merita sa platesti atat de mult in plus, practic platesti brandul doar.
    Ps. Mai ai cumva linkul de unde ai luat inelul? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *