Pentru că am văzut că vă plac review-urile mele mai tehnice, revin cu un review al unui smartwatch, de data aceasta un smartwatch Samsung.

Ştiţi deja că iubesc produsele lor, v-am mai povestit şi de altele pe blog. Produsul despre care vă scriu astăzi este un Samsung Galaxy Active 2 de 40mm.

O mare problemă pe care o am eu cu smartwatch-urile este dimensiunea lor. Aproape toate sunt uriaşe pentru încheietura mea. În mod normal port un ceas de diametru 26mm, deci vă daţi seama că acesta de 40mm este mult mai mare şi vizibil pe mâna mea. Înţeleg de ce trebuie să fie mare, are touch-screen şi ar trebui să îl poţi mânui cu uşurinţă. Până la urmă nu m-a deranjat atât de mult diametrul, dar ce nu îmi place este cât de mult iese in relief. Nu îl pot purta pe sub mânecă, se vede clar că e ceva acolo.

Faţă de un alt smartwatch pe care l-am avut în trecut (Fitbit Versa), Samsung Galaxy Active 2 nu măsoară pulsul în permanenţă. Pe mine mă ajuta această funcţie când faceam sport, dar nu pot să zic că îmi lipseşte groaznic (poate pentru că nici nu mai fac mişcare cum făceam pe vremuri?).

O funcţie utilă pe care o are este monitorizarea somnului. Dacă sunteţi şi voi fanatici de grafice şi analytics, o să vă placă tare mult să vedeţi cum dormiţi. E un pic incomod să dorm cu el şi dacă nu l-am strâns bine pe încheietură a dat rateuri în a-mi citi pulsul. Dar na, m-am obişnuit până la urmă şi îmi place să îmi setez alarme pe el, astfel putând să îmi ţin telefonul cât mai departe de mine.

Ceva care mi s-a părut un pic lame la început, dar s-a dovedit a fi o funcţie utilă este vorbitul la telefon pe ceas. Puteţi prelua apeluri şi de pe ceas şi chiar vorbi la el. Iniţial am zis că nu am eu nevoie de aşa ceva, că e ciudat să vorbeşti cu mâna la ureche. Am rămas surprinsă de cât de bine se aude, cât de bine reduce zgomotul de fundal şi cât de natural poţi să stai cu mâna şi să te auzi. Nu, nu trebuie să îţi tii mâna la ureche, poţi face lucrurile de care te ocupi în momentul ăla. E foarte util când te agiţi prin casă (poate faci curăţenie) şi te sună cineva. Nu trebuie să te mai deplasezi până la telefon şi poţi chiar să vorbeşti practic hands-free. Mi se pare o funcţie utilă şi dacă eşti la volan. Totuşi nu aş vorbi la ceas random pe stradă.

Mă enervează maxim că vibrează când se deconectează de la telefon. Sunt momente când merg până la bucătărie la birou şi e ceva de mers, dar sunt şi momente când sunt aproape de telefon şi tot se deconectează. Încă nu am căutat dacă există vreo modalitate să nu mă mai avertizeze că a pierdut conexiunea sau ce cauzează asta.

Este customizabil, are o grămadă de modele de watch faces (gratuite şi pe bani). Le găsiţi pe Galaxy Store, unde găsiţi practic şi aplicaţii pe care să le instalaţi pe ceas (calculator, busolă,  Spotify,  chiar şi mini jocuri)

Interfaţa toată este foarte plăcută, se mişcă fără delay, iar prima sincronizare cu telefonul a mers impecabil!

Samsung Galaxy Active 2 este compatibil atât cu telefoanele cu Android, cât şi cu cele cu iOS.

Testarea mea s-a realizat cu ceasul legat la un telefon Samsung Galaxy S7 Edge.

La momentul scrierii acestui articol Samsung Galaxy Active 2  se găseşte online pe eMag, evoMAG, pcgarage, Vexio  şi QuickMobile.

Pe curând!

hug

(Visited 29 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + twenty =