Nu sunt sigură câţi ani au trecut de când am început să urmăresc beauty bloggeri. Dar ştiu că în curând lista de persoane pe care le aveam la follow/subscribe/like se va micşora.

Mă întristează ce se întâmplă. Îmi pare rău de fetele de 14-15 ani care pierd vremea pe Youtube şi salvează în căpşorul lor toate prostiile pe care le zic beauty bloggeriţele.

Nu o să mai urmăresc mulţi bloggeri de beauty pentru că am ajuns un hoarder. Am exagerat de multe produse de îngrijire/makeup pentru o persoană cu o singură faţă. De fiecare dată când vedeam un produs cu review-uri bune..mi l-am cumpărat. Iar acum stau şi mă uit la cutia cu zeci de cremuţe neatinse, pentru că hei, câte produse să îmi aplic?!

Nu o să mai urmăresc bloggeri care fac review-uri minunate despre produse pe care le-au primit cu 3 zile înainte. Care vorbesc despre cât de genială este o cremă căreia i-au făcut unboxing pe instagram cu o săptămână înainte. Consider că o părere despre un produs îţi faci măcar după..nu ştiu.. 2-3 săptămâni de folosire. Credibilitatea unui blogger de acest tip scade la 0, dar păcat că nu foarte multă lume este atentă la astfel de detalii.

Nu o să mai urmăresc beauty bloggeri care au clipuri cu numele „Rutina mea de îngrijire” şi apoi primul produs prezentat este un săpun pe care îl descriu ca fiind: „E prima dată când îl încerc, mi l-am luat de la x magazin”. Cuvântul rutină înseamnă obişnuinţăiar dacă este prima oară când îl foloseşti..oh well..nu face parte din rutina ta. Nu o să mai urmăresc nici bloggeriţele care în clipurile cu acelaşi nume ca mai sus folosesc produse de la acelaşi brand. Şi la o săptămână după laudă o cremă de la alt brand. Înţeleg că sunt persoane care trăiesc din asta..şi le felicit. Dar nu cred că trebuie să te curvăsăreşti pentru nişte produse, doar pentru că ţi-e teamă că o firmă nu va mai dori să colaboreze cu tine. Iar brandurile ar trebui să înţeleagă că fiecare om e diferit şi că produsele lor nu sunt făcătoare de minuni pe tenul întregului Pământ.

Nu o să mai urmăresc beauty bloggeri (sau lifestyle bloggeri) care încep să facă reclamă la produse de curăţenie a casei. Sau la iaurt. Şi scutece. Şi băutură. Şi semi-preparate. O să ziceţi că ce, face parte din lifestyle. Ok, face parte, dar asta înseamnă că ar trebui să vorbească despre produse de acest gen şi fără să fie clip sponsorizat sau venit moca la blogger. Iar dacă reclama este şi prost făcută.. mi-a scăzut complet interesul. Unul din motivele pentru care am renunţat la televiziunea prin cablu sunt reclamele. Nu îmi plac. De aia am şi extensia AdBlock instalată pe Chrome. Să nu văd reclame regizate. 🙂

Nu o să mai urmăresc beauty bloggeri care prezintă metode corecte de demachiere, care de fapt sunt metode complet greşite. Valabil şi pentru clipurile care conţin în titlu „Machiaj de..”, iar ele ştiu fix zero lucruri despre makeup. În principiu o să mă feresc să mai urmăresc persoane care nu se documentează deloc despre subiectul pe care urmează să îl prezinte în faţă a zeci, sute de mii de domnişoare şi doamne.  Pentru că de cele mai multe ori ce cred ele că este ok să facă, de fapt nu e.

O să dau unfollow şi influencerilor care primesc zeci de produse pe zi şi ţin neapărat să le arate peste tot. Da, sunt o invidioasă că nu primesc şi eu. Dar sincer nu stau lucrurile aşa. E păcat de produsele alea, multe ajung uitate prin sertare sau cutii. Pentru că, da, toţi avem o singură faţă! Şi review-urile o să fie făcute la mişto sau …deloc. Nu o să mai urmăresc nici bloggeriţe care primesc o groază de produse pe care nu le merită. Pentru că da, nimeni nu primeşte produse moca. Există două categorii de bloggeri: cei care muncesc super mult pentru a apărea în „radarul” companiilor şi bloggerii care sunt cumva asociaţi cu nişte persoane publice sau şi-au cumpărat like-uri şi followeri. Eu voi renunţa să îi urmăresc pe cei din a doua categorie (am descoperit că urmăresc şi genul acesta de bloggeri).  Sunt sigură că companiile ar putea găsi alt mod mai eficient de a-şi promova produsele. De asemenea se pare ca brandurile au uitat să mai aducă zâmbete şi pe feţele clienţilor fideli, oferindu-le cadouri la achiziţii. Ar fi fain tare ca fiecare brand să îşi facă o bază de date cu persoanele care chiar cumpără de la ei. Un client fericit valorează mai mult decât o poză reuşită pe instagramul unui influencer. Dar hei, asta e altă poveste.

O să dau unfollow şi tuturor bloggeriţelor care au ajuns companie, cu o echipă în spate, care să le coordoneze toate mişcările. Care nu mai au voie să ia decizii, care ajung să facă doar reclamă. Tot la unfollow o să ajungă şi cele care se folosesc de clickbait.

Dar asta e doar părerea mea. Sunt sigură că citind acest articol aţi identificat câteva personaje. Nu am dat nume pentru că nu vreau să arunc cu hate direcţionat.

Aşa că de final vă las un clip care descrie perfect cum au ajuns beauty bloggeriţele..

Voi câte bloggeriţe urmăriţi şi de ce?

 

 

 

14 thoughts on “Ce beauty bloggeri nu o să mai urmăresc şi de ce”

  1. Bai, super bun articolul.
    Total de acord cu tine.
    Toata lumea isi face blog acum ca na, e gratis pe platforma wordpress sau mai stiu eu care, fara a avea habar despre ce sa scrie, doar cu dorinta de a primi produse de la branduri. Nu tu scris corect, nu tu informatie valoroasa, doar niste poze frumoase cu content pus sub semnul intrebarii.
    Ce e mai grav este ca brandurile sunt in 2 categorii: fie au niste liste de bloggeri vechi cu care tot colaboreaza fara a verifica cati din ei mai sunt activi pe bune, fie colaboreaza cu toata lumea iarasi fara a verifica daca au sau nu o comunitate reala.
    Eu nu scriu brandurilor tocmai din aceste motive si sincer ma simt si prost sa stau sa le spun eu…hey, uite blogul meu, cand ei colaboreaza cu o tipa de are blogul de 1 luna si articole de le poti numara pe degete.
    Discutia e lunga, fetele ar trebui sa faca ca si tine o triere serioasa, si brandurile la fel. Ce o fi asa greu sa te uiti pe facebook sa vezi cum la zeci de mii de like-uri nu are decat 1 comentariu la postare si 10 like-uri?
    Cine o urmareste?
    Pupici si mai asteptam si alte articole pe tema asta

    1. Ma bucur ca ti-a placut articolul. Serios, am obosit sa urmaresc persoane care nu merita.
      Btw, #recenziade1minut e foarte tare! 😀

    1. Sper ca articolul sa deschida ochii cititorilor si sa constientizeze tot mai multa lume ca anumite bloguri chiar nu trebuie urmarite.

  2. Are si reclama sensul ei cand ramane in cadrul ei de reclama. Dar cand vad atatia bloggeri/vloggeri ca amesteca lucrurile si prezinta experiente personale care nici nu exista… Creme declarate geniale dupa 2 zile de folosire, produse favorite cu ambalajul intact, vizibil nefolosit, dar inserat in clip pentru ca brandul trebuie alimentat cu glazura, creme antiaging prezentate ca fiind fooooarte eficiente de fete de 20 de ani, care in primul rand lauda ambalajul, etc etc.

    1. Fete care lauda ambalajul.. sau si mai amuzant, numele produsului! :))
      Chiar ar trebui sa scrii si tu un articol 😀 sunt siguuuura ca nu am acoperit tot

  3. Io is noua tare pe panoplie, am cas la gura, si nu pot sa zic ca inteleg toate dedesubturile trebii asteia cu supravietuirea din bloguit sau vloguit. Da’ stiu cat trag io la un articol ori un video pe felia mea (parfumuri si parfumerie). Pai, oameni buni, mi se indoaie creieru’, ca o iau prin chimie si fizica si istorie si socio si antro (ca na, trenduri) pana fac continut, fie el si o amarata de postare pe fb… rezultatul e ca acum vad material de-al meu reinterpretat pe alte canale, deseori fara nici o mentiune a sursei. Asa ca mai iaca na o categorie pentru lista ta—imprumutatorii 🙂

    1. Trist. Imi pare rau ca se intampla asta. Eu te urmaresc cu mare drag si continutul tau e cu adevarat unic si super interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *