Nu am mai scris de mult articole în categoria De luni până duminică, dar ştiu că unii dintre voi le citeaţi.
A fost o săptămână plină şi încărcată şi m-am bucurat foarte mult că am putut să mă odihnesc în weekend. Se întâmplă o grămadă de schimbări în viaţa mea şi sunt aproape sigură că vor mai urma şi altele.
Ce am mai făcut?
Mă gândesc serios să îmi schimb telefonul, momentan am un Samsung Galaxy S7 Edge, de care sunt foarte mulţumită, dar aş vrea să încerc un Xiaomi. Cu o singură excepţie, toate telefoanele mele au fost Samsung, dar sunt tare curioasă de Xiaomi Mi 9T Pro, l-am văzut prima dată anul trecut când am fost China şi de ceva vreme îl tot admir la un coleg. Mi se pare interesantă camera frontală care nu îmi ocupă spaţiu inutil pe ecran. Deţin două produse Xiaomi, un powerbank şi un aspirator robot şi sunt foarte încântată de ambele. Poate o să vă povestesc o dată şi despre robot, căci bateria am lăudat-o deja într-un 5 favorite.
Mi-am instalat şi eu Tik Tok. Am pierdut câteva minute bune zilnic uitându-mă pe „For You”, dar nu cred că o să apuc să fac şi eu filmuleţe. Unele clipuri sunt foarte creative sau extrem de funny, dar sunt şi muuuulte pe care nu le înţeleg.
Melodia de pe repeat? Camila Camello – My oh my, din cauza Tik Tok-ului.
Mi-am instalat şi Think Dirty, o aplicaţie care pare foarte utilă pentru buzunarul meu, mai ales pentru că nu reuşesc să scap de over-buy-ul de care sufăr, din dorinţa de a încerca tot ce „zboară” în materie de skincare. Are o bază de date impresionantă de cosmetice, puteţi vedea ingredientele şi cât de bune sau rele sunt ele. Aplicaţia este disponibilă atât de Android, cât şi pe iOS.
Aş vrea să am mai mult timp să mă joc ultimul boardgame intrat în colecţia mea: Patchwork. L-am prins la reducere la Cărtureşti, dar se găseşte şi la eMag. Scopul jocului este să îţi faci o cuvertură din bucăţi de material şi nasturi, se joacă în maxim 2 şi durează ~30 de minute.
Tot săptămâna asta am stat destul de mult prin bucătărie, am experimentat cu înlocuitori de pâine, o reţetă îmi place super mult şi cred că va urma un articol cu ea. Am încercat şi mixul Chec Burger de la Dr Oetker, dar a fost cam fail, nu am reuşit să le obţin prăjiturile ca în poze. Dar gustul nu e rău.
Am încheiat săptămâna la Nor Sky Restaurant, cel de la etajul 36 din Sky Tower din Bucureşti. Merită să mergeţi măcar o dată pentru peisaj, mâncarea este cam scumpă şi nu este amazing, dar apusul ..
Am plasat şi 2 comenzi, una pe Holy Snails de Shark Sauce, despre care nu ştiu dacă am povestit vreodată (dacă nu am făcut-o, trebuie!) şi o comandă pe Vegis de pesto şi alte bunătăţi 🙂
Urmează o altă săptămână plină..
Pe curând!
Chec burger? 🙂 Inlocuitorii de paine suna bine, astept sa scrii despre.