A trecut super mult timp de când nu am mai scris pe aici. Nu am avut nici inspiraţie, nici timp..şi cumva am abandonat acest bebeluş. Îmi pare rău. Pe bune.
Am prins din nou gustul scrierii de articole pentru că mă implic acum in revista firmei la care lucrez..şi sincer îmi place.
Revin aici cu un articol foarte îndrăgit de mâna de urmăritori care încă citesc acest blog.. 5 favorite!
Să începem!
Melodie
Am fost acum câteva luni în public la Vocea României. O fată şi un băiat au cântat melodia de mai jos. Uitasem de ea, până au dat la TV înregistrarea.
Să căutaţi şi versiunea de la Vocea României, este plină de emoţii. Dar staţi, de ce să vă pun la treabă? Uitaţi-o aici:
Vouă care versiune vă place mai mult?
Serial
Recomand din toată inima Wednesday. Este vorba despre fetiţa familiei Addams, acum adolescentă. Foarte multe scene sunt filmate in România. Cel care îl joacă pe Thing, cât şi Lurch, sunt actori români. Vă las mai jos trailerul, cât şi clipul în care sunt menţionate locaţiile de la noi. Este disponibil pe Netflix.
Mâncare
Vă place Nutella? Vă plac biscuiţii? Am găsit la Lidl biscuiti Nutella! Geniali! Există şi o copie, produsă de marca lor proprie Sondey, dar nu se compară cu originalul! Îi recomand.
Băutură
În teambuilding-ul cu firma de anul acesta am descoperit o băutută cu alcool, care îmi place destul de mult. Luaţi în considerare că treaba asta vine de la o persoană care nu bea în general. Este vorba de Tatratea Forest Fruit 62%, care merge perfect cu Cola. Link aici.
Şi acum 2 menţiuni pentru fete mai mult..
Skincare
Am folosit La Roche Posay Hyalu B5 Ampoule ca parte din rutina de pampering din weekend. A făcut minuni după ce am pierdut o noapte de somn la un hackathon de 24 ore. Mi-am simţit tenul hidratat şi luminos, chiar dacă eu acumulasem multe ore de oboseală. Conţine 3 tipuri de acid hialuronic, dar şi vitamina B5, care ajută la regenerarea pielii.
& others
Am mai vorbit în trecut aici pe blog despre perioada aia a lunii. Am o nouă recomandare. Libresse Ultra+, cu 3 zone de protecţie, extrem de comode. Nu degeaba zic ei ca dormi fără griji, chiar aşa e. Ultra Goodnight XL e chiar ce trebuie.