Nu demult vă spuneam de un eveniment ce nu trebuie ratat.

Este vorba despre World of Instagram, un eveniment ce se ţine în Bucureşti şi este dedicat platformei unde până nu demult puneam numai fotografii pătrate. Instagram a ajuns, în cazul meu, prima aplicaţie de social media pe care o deschid dimineaţa. Facebook a început să piardă teren şi asta s-a întâmplat şi datorită unor conturi de Instagram care mi-au captat atenţia.

Pasionată fiind de fotografie, am simţit că Instagram va fi locul unde pozele mele vor fi apreciate. Încă nu am un cont activ şi nici mulţi urmăritori, dar încerc să mă ocup tot mai mult de el şi să împărtăşesc cât mai multe. Am primit câteva laude în privat şi asta mă face să continui şi să vreau să îmbunătăţesc calitatea postărilor mele.

World of Instagram a ajuns la ediţia cu numărul 5 şi mi se pare că subiectele abordate sunt din ce în ce mai interesante. Despre trucurile pe care le-am învăţat la prima ediţie v-am scris aici, iar despre ultima ediţie la care am participat v-am povestit aici.

Pe 27 iunie, începând cu ora 18:00, la Grădina Dorobanţi (Bucureşti), luăm noţiuni teoretice din arta „pozatului” şi le punem în practică alături de Mihnea Ratte, fotograf profesionist, care va fi acolo să ne îndrume şi să ne arate cum transformăm o poză banală într-una reuşită. Mi-ar plăcea mult să ne arate cum să scoatem cele mai bune fotografii, fără să apelăm la magie cu diverse filtre.

Pe Mariciu (Marian Ionescu) îl urmăresc deja de câţiva ani. L-am mai văzut pe la câteva evenimente, dar nu l-am auzit niciodată vorbind despre ce face el live. Marian este si om de agenție care implementează cu succes campanii cu cei pe care îi urmărim pe rețelele sociale, dar și unul dintre cei cu care se implementează astfel de campanii. Aşadar, el ne va oferi insight-uri atât din perspectiva omului de agenție, cât și din calitatea sa de Influencer, oferindu-ne sfaturi pentru a atrage colaborări. Eu sper să vină şi cu Ioneasca, dar mai ales cu Săshica. 🙂

https://www.instagram.com/p/BjJ63Fslb0q/?hl=en&taken-by=mariciu

Pe Andreea Balaban o urmăresc de prin 2015 şi mi se pare că a avut o creştere uriaşă.  Sunt super curioasă ce secrete va da din casă. Mi se pare că este cu totul diferită faţă de alte Youtuberiţe. Eu vreau să ştiu neapărat cum îşi realizează pozele de Instagram.  Ea v-a povesti şi despre comunitatea ei, ce sacrificii a făcut şi cât efort a depus să ajungă unde este acum.

Dacă sunteţi fani Instagram sau dacă vreţi să vă întâlniţi cu oameni pe care poate îi urmăriţi în online.. eu zic că World of Instagram este un eveniment ce nu trebuie ratat.

Detalii despre program și înscrieri, sunt disponibile la https://worldofinstagram.energycorner.ro/ . Participarea la acest eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Deci.. grăbiţi-vă!

Hashtag-urile pentru această ediție sunt: #worldofinstagram5, #worldofinstagram, #woievent #instaevent, #creativecontent #gottalovetheworldofinstagram

Sper să ne vedem pe acolo! Veniţi?

 

hug

♥♥♥

Facebook: https://www.facebook.com/crisplusina

Instagram: http://instagram.com/crisplusina

Email: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *