Sunt fană beauty box-uri. Îmi place să descopăr mereu produse noi. Dar de cele mai multe ori peste 30% din conţinutul cutiilor pe care le-am achiziţionat aveau produse care nu mi s-au potrivit sau care nu îmi trebuiau.

Ştiam de Pick N Dazzle. Dar nu m-a atras niciodată ideea pentru că 1. aveau produse complet necunoscute mie, 2. tot nu îmi puteam alege ce primeam, chiar dacă îmi făceam acel profil de frumuseţe 3. preţul mi se părea mare pentru nişte produse de la branduri mici.

Recent am fost la un eveniment unde practic s-a dorit reconectarea brandului Pick N Dazzle cu bloggerii, la care am participat şi eu, curioasă fiind de acest beauty box, despre care mai primisem întrebări şi în trecut.

Sinceră să fiu.. acum mă tentează şi pe mine să îmi cumpăr un abonament pentru că am aflat câteva lucruri interesante pe care nu le ştiam:

  • Brandurile nu sunt neapărat mici şi necunoscute, sunt doar nepopulare la noi în ţară. Am aflat că sub umbrela Pick N Dazzle se află şi branduri mai cunoscute cum ar fi Holika Holika (brand korean), Naobay, Sally Hansen, Teez, Rimmel London etc.
  • În funcţie de nivelul abonamentului tău (Lux, Strălucire, Esenţial), vei primi produse de valoare mai mare faţă de cea pe care o plăteşti. De exemplu, la abonamentul Lux vei plăti 239 lei/lună, dar vei primi produse în valoare de 400 lei/lună.
  • Chiar se ţine cont de profilul de frumuseţe pe care îl completezi la început. Dacă ai tenul gras, fii sigură că nu vei primi o cremă de faţă pentru tenul uscat. În spatele site-ului se află un algoritm complex care ia in considerare toate detaliile despre tine pe care le-ai completat.
  • Dacă nu îţi place să primeşti lucruri random, le poţi alege chiar tu. Fiecare produs are un preţ. Tu îţi poţi alege produse până în limita cutiei aleasă, poţi alege sub limită şi vei primi produse supriză până în suma maximă sau poţi depăşi limita şi plăteşti diferenţa. Aici e şmecheria: cu cât îţi alegi o cutie mai valoroasă,cu atât îţi poţi alege produse mai multe.  Pentru fiecare categorie de cutie poţi cumpăra produse suplimentare şi îţi poţi crea o cutie mai mare, profitând de reducerea conform perioadei planului ales de tine:
    • 6 luni = 40% reducere
    • 3 luni = 30% reducere
    • 1 lună = 20% reducere
  • Vei primi numai produse full size. Testerele incluse în cutie sunt gratuite.
  • Pe lângă cutia lunară pe site în permanenţă sunt şi oferte limitate, pe care le puteţi comanda de pe pagina dedicată lor.
Cum funcţionează?
  • Îţi creezi cont.  Dacă foloseşti linkul acesta, vei beneficia de o reducere de 12 lei pentru fiecare cutie pe care o achiziţionezi. Deci dacă îţi vei face abonament pe 6 luni, vei economisi 72 de lei. De asemenea, dacă vrei să achiziţionezi un abonament pe 3 sau 6 luni, poţi folosi codul crisplusina3 pentru un cadou în luna a doua la cel de 3 luni, sau crisplusina6 pentru un cadou în lunile 2 şi 5 ale unui abonament de 6 luni.
  • Îţi configurezi profilul de frumuseţe: vei primi întrebări legate de nuanţe de ruj, de tipul tenului şi al părului, de culoarea ochilor, de arome preferate etc.
  • Îţi alegi cutia cea mai convenabilă pentru tine şi perioada în care vrei să o primeşti.
  • Ai două modalităţi de plată: ramburs şi online. Alege-o pe cea mai convenabilă pentru tine.
  • Livrarea este gratuită.
  • În meniu, sub Planuri active, îţi poţi alege ce produse vei primi în prima lună sau poţi să laşi necompletat şi produsele primite vor fi surpriză. O surpriză plăcută pentru că vor veni personalizate special pentru tine.

Eu sunt foarte curioasă de brandul TCR (The Cosmetic Republic) – au un wrap foarte interesant pentru păr şi de Cocosolis, au un scrub care miroase genial!  Revin cu impresii după ce le voi folosi.

Un brand care mi-a atras atenţia la eveniment este şi Miss Kay, au nişte parfumuri simpatice, de 10 ml, numai bune pentru geantă, care miros foarte fresh şi tinereşte, purtabile zi de zi.

Ce ziceţi? Credeţi că merită această cutie?

Nu uitaţi de reducerea de 12 lei/cutie, dând click aici.

Pe curând!

hug

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *