Sunt sigură că nu sunt singura care abia aşteaptă să treacă anul 2016..
Anul acesta a fost un an extrem de dificil pentru mine. Pentru toate lucrurile bune care s-au întâmplat am muncit, am consumat multă energie şi mi-am făcut mulţi nervi. 2015 a fost un an foarte bun cu mine, iar 2016 a venit şi mi-a dat câteva palme bune.
Astăzi este ultima zi. 2017 înseamnă un nou început, un început în care îmi doresc să schimb anumite aspecte ale vieţii mele.
M-am decis să le scriu pe blog – poate vă inspiră şi pe voi.
- Să fac toate analizele legate de sănătate. Ştiţi şi voi, sănătatea este cea mai importantă, iar eu am neglijat-o. Am dormit prea puţine ore, nu am avut grijă ce mănânc. Spre sfârşitul anului nu m-am simţit foarte bine. Nu faceţi ca mine, încercaţi să dormiţi 7-8 ore pe noapte. Ajută mult la starea de spirit, dar şi la aspectul vostru. Sincer mă simţeam super prost când lumea mă intreba dacă mi-e rău, iar eu eram doar obosită.
- Să fac mai mult sport. Sunt cât se poate de sedentară, curăţenia generală acasă îmi cauzează febră musculară. Vreau să îmi fac un program săptămânal de exerciţii. Nu am nevoie să slăbesc – vreau doar să nu mă îngraş şi să fiu capabilă să alerg după metrou fără să îmi ajungă pulsul la 95.
- Să am mai multă încredere în mine. Chestia asta este dificilă şi ştiu că nu o să se rezolve de pe o zi pe alta. Stau foarte prost cu self-esteem-ul. Mi-am propus să citesc şi nişte cărţi de dezvoltare personală. Cineva mi-a zis că fac eforturi să eşuez. Şi are dreptate. Am considerat fiecare eşec parte importantă din existenţa mea, uitând complet de lucrurile pozitive din viaţa mea.
- Să nu mai ţin cont de părerea celor din jur atât de mult. Pun mult accent pe ce cred cei din jur şi mă reped să trag concluzii absurde mereu. Îţi place ghiozdanul meu cel nou? Nu? Chiar dacă mie îmi place, nu o să îl mai port..
- Să nu mai iau totul personal. Trebuia să ne vedem şi tu nu mai poţi ajunge? E clar, mă urăşti în secret! În 2017 voi încerca să schimb această mentalitate de copil prost, îmi consumă multă energie.
- Să nu mă mai stresez din orice. Să fiu mai zen, mai relaxată. Sunt genul ăla de persoană care se agită şi se panichează din aproape orice.
- Să învăţ să spun NU. Anul acesta nu am spus nu de foarte multe ori. Mi-am cauzat singură mult rău, nu am dormit câteva nopţi din cauza unor proiecte pe care nu le-am putut refuza şi m-am stresat suplimentar. Big no-no.
- Să am mai multă grijă de mine şi să fiu mai organizată. Anul acesta nu am băut suficientă apă, nu am avut o rutină clară de îngrijire a tenului, nu am avut grijă ce mănânc, cât dorm sau cât sport fac. Totul a fost un haos total. Vreau să îmi aranjez totul în ordine şi să fiu mai disciplinată. 2015 a fost ok. 2016 nu. 2016 sucks.
- Să fiu mai fericită. Vreau ca la sfârşitul zilei să mă gândesc la un lucru bun, un lucru care m-a făcut să mă simt bine, care m-a făcut să zâmbesc. Poate o să fac şi 100 days of happy.
- Să mă ocup mai mult de hobby-urile mele. Iubesc fotografia. Chiar dacă mi-am vândut DSLR-ul, tot ador să fac poze şi în anul 2016 nu m-am prea ocupat de partea asta. De asemenea, îmi place destul de mult să scriu aici, pe blog şi am şi o tonă de lucruri pe care aş vrea să le împărtăşesc cu voi, dar pur şi simplu nu am timp, sau mai bine zis nu mi-am făcut timp. Din 2017, vreau să schimb acest lucru, hobby-urile mă fac fericită, deci împuşc mai mulţi iepuri deodată.
Cam asta a fost lista mea. 🙂
Voi ce v-aţi propus pentru anul care vine?
Vă doresc un 2017 minunat, extraordinar şi plin de bucurii! Ne vedem la anul cu forţe noi! Vă pup!
Imi place dorintele tale ,majoritatea din ele vreau si eu sa le indeplinesc ,asa e trebuie sa ne mai gandim si la noi ,nu numai la alti ,sanatatea e pe primul plan.