La începutul lunii iulie, într-o miercuri însorită.. am dat o fugă până la mare. 🙂

De când eram mică ai mei au ţinut morţiş să ajung in fiecare an la mare. Pot să vă spun că de când m-am născut nu am ratat niciun an. Anul trecut nu am stat la plajă, dar am vizitat marea şi chiar şi un ocean.

Anul acesta am fost deja de 3 ori la mare, am fost foarte norocoasă. Ultima oară am fost în Mamaia, pe plaja Sensiblu. Cumva s-au aliniat planetele, Ani nu a mai putut onora invitaţia celor de la Sensiblu şi Tonic Advertising şi am mers eu în locul ei.

De câţiva ani am decis că litoralul românesc nu mai merită nicio şansă. Am descoperit o plajă pe litoralul românesc care merită. Nisipul este foarte fin, iar plaja în sine este foarte curată, bine îngrijită.

Plaja Sensiblu este situată în Mamaia, în apropierea Cazinoului şi a farmaciei Sensiblu. Are o capacitate de 400 de locuri pe şezlonguri.

Un specialist Sensiblu este acolo în permanenţă pentru a da sfaturi despre protecţia solară sau orice altă afecţiune de sezon. Se pot testa produse Apivita, Avene, Trussa şi L’erbolario.

Mie personal nu îmi place să stau la plajă, mă plictisesc repede. Pe plaja Sensiblu sunt organizate cursuri de yoga şi zumba şi se poate juca şi volei. Cei mai mici au şi ei un loc al lor, unde au la dispoziţie jucării pentru nisip şi un tobogan gonflabil.

Dacă ajungeţi anul acesta pe litoralul românesc .. eu zic să treceţi şi pe la Plaja Sensiblu.

Ce planuri de vacanţă aveţi?

hug

♥♥♥

Facebook: https://www.facebook.com/crisplusina

Instagram: http://instagram.com/crisplusina

Email: [email protected]

 

 

 

 

6 thoughts on “O plajă foarte frumoasă de pe litoralul românesc”

  1. Anul asta am optat pentru Grecia, dar cred ca ar merita o tura si la noi. Ma cam feresc sa mai merg pe litoralul romanesc, pentru ca totul este foarte scump si serviciile sunt proaste.
    Am fost de 2 ori la mare anul asta, la noi, dar am fost cu treaba, nu la plaja.
    Multam de sugestie, poate trag o tura pe la sfarsit de august!

    1. E pacat de litoralul nostru, preturile intr-adevar sunt exagerate si oamenii nu isi doresc sa investeasca.
      Unde in Grecia?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two + 16 =