Instagram începe să se afle în top aplicaţii de social media pentru mine. De ce?

De contul meu de Instagram pot spune că nu m-am ocupat mult. Deloc aş putea spune, nu îi înţeleam rostul. Mi se părea că nimănui nu îi pasă de pozele mele. Apoi am ajuns să am blog şi am înţeles că cititorii sunt de mai multe feluri şi fiecare are un mod special în care îi place să primească informaţii. Unii chiar preferă lucrurile vizuale. Am început să urmăresc şi alte conturi să încerc să „fur meserie”.

Dar cele mai multe lucruri despre Instagram le-am învăţat la World of Instagram, un eveniment la care am ajuns mulţumită Victoriei.

Evenimentul a avut loc la F64 Studio şi i-a avut ca speakeri pe @anamatei, @yesmyfriend şi @adi.nistia. Fiecare a încercat să dea din casă cât mai multe lucruri utile.

Iată cu ce informaţii am plecat eu de acolo:

  • Nu postaţi orice pe Instagram, încercaţi să aveţi un cont curat, iar culorile pozelor să aibă cumva sens unele cu altele, astfel încât atunci când intră cineva nou pe profilul vostru să nu plece de acolo cu o durere de cap
  • Nu uitaţi de regula treimilor (o imagine poate fi împărțită în nouă părți egale, prin două linii imaginare orizontale echidistante și două linii imaginare verticale echidistante. Cele patru puncte formate la intersecțiile acestor linii imaginare pot fi folosite la alinierea subiectului sau elementelor ce alcătuiesc compoziția fotografiei. Cei care folosesc această tehnică susțin că alinierea elementelor compoziției după aceste puncte creează mai multă tensiune, energie și interes comparativ cu simpla centrare a subiectului sau elementului în imagine)

  • Folosiţi hashtag-uri cât mai multe şi cât mai legate de subiectul pozei. @yesmyfriend ne-a spus că el ţine în notes pe telefon hashtag-urile pe care le foloseşte cel mai mult. Se pare că numărul de hashtag-uri influenţează conturile micuţe, ajutându-le să atragă mai mulţi followeri.
  • Separaţi hashtag-urile de descrierea propriu zisă prin punctuleţe pe mai multe linii. Astfel totul arată mai curat.
  • Când intraţi live pe Instagram nu uitaţi că este important să aveţi conţinut. Nimeni nu vrea să se uite la voi făcând nimic.
  • Când adăugaţi lucruri în Stories, încercaţi să faceţi o poveste în spatele lor. Ţineţi cont şi de faptul că mai mult de 5-6 lucruri în Stories pot plictisi urmăritorii.
  • Nu vă limitaţi doar la filtrele standard ale Instagramului. Există zeci de aplicaţii de editat poze, iar cele mai folosite sunt Snapseed, VSCO, Photoshop Express şi Aviary. (Snapseed este una din aplicaţiile mele preferate, v-am povestit de ea aici.)
  • Nu uitaţi să raspundeţi la comentarii sau să daţi măcar like celor care vă scriu. Arată că vă pasă.
  • Folosiţi geolocalizarea. Dacă aţi făcut o poză într-o vacanţă, selectaţi locaţia. Nu uitaţi să adăugaţi şi hashtag-urile corespunzătoare acelei locaţii.
  • Sunt anumite momente ale zilei când oamenii sunt activi pe reţelele de socializare: dimineaţa ( în drum spre serviciu, şcoală), la prânz (în pauza de masă), seara (când se întorc de la treburile zilei). Ţineţi cont şi de anotimp (oamenii iarna se culcă mai devreme, vara sunt în vacanţe), dar şi de locaţia urmăritorilor voştri.

Pe mine mă găsiţi pe instagram la @crisplusina.

World of Instagram a fost un eveniment organizat Creative Energy Corner, în colaborare cu Kiehl’s Romania, Topline, Douglas, Strongbow, PureShapes.ro, Instantly.be, Aqua Carpatica, Mort Subite şi F64.

Următoare ediţie de World of Instagram are loc pe 21 iunie, promit să vă ţin la curent.

hug

♥♥♥

Facebook: https://www.facebook.com/crisplusina

Instagram: http://instagram.com/crisplusina

Email: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *