De ceva vreme începusem să mă simt mai obosită. Mâncam foarte haotic, de obicei lucruri nesănătoase şi nu mai aveam grijă de mine.
Am început să caut soluţii..
Trebuia să găsesc neapărat ceva rapid şi sănatos pentru prânzul de la birou. Acolo este cel mai complicat, e masa principală şi mereu sunt nehotărâtă ce să mănânc. Am epuizat deja toate variantele clasice de mâncare rapidă.
Năutul a venit în ajutor. După câteva search-uri pe Google am reuşit să scot un hummus destul de bun (pentru o primă încercare). L-am mâncat întins pe pâine prăjită, cu nişte roşii şi castraveţi. În mintea mea a fost delicios, dar nu bag mâna în foc, era făcut de mine şi probabil eram prea impresionată :))
Năutul poate asigura cel puţin 20% din necesarul zilnic de proteine, fibre, acid folic şi minerale. Favorizează digestia şi datorită conţinutului ridicat de fibre oferă senzaţie de saţietate.
Când eram mai mică bunica mea îmi facea supă de linte. Am şi o pungă de linte roşie în dulap şi aştept cu nerăbdare să mă ajute să prepar una din mâncărurile copilăriei mele, sub supravegherea ei. Încerc să fur meserie şi să învăţ cât mai multe reţete. 😀
Din ce am citit, lintea fierbe foarte repede, astfel păstrându-se nutrienţii mai bine. Este bogată în fibre şi ea, dar şi în fier, potasiu şi vitamina B1.
Trebuia să rezolv cumva şi cu pofta de ronţăit şi de dulce. Acum câteva luni am fost la un târg de unde am luat chipsuri de fructe diverse şi m-am bucurat când am găsit online chipsuri de mere. Ţin de foame, sunt crunchy şi dulci. Combinaţia perfectă. Trebuie să îmi mai gasesc şi ceva sărat..
Matcha latte-ul a devenit chestia fancy pe care o beau când ies în oraş. Nu beau cafea, iar această băutură o poate înlocui cu succes, gustul îmi place de 1000 de ori mai mult. Matcha ajută la concentrare, stimulează metabolismul, sprijină sănătatea inimii şi multe altele. Acum am acasă pudră de matcha şi sunt nerăbdătoare să încerc şi altceva în afară de matcha latte, pe care mi-l pot prepara şi eu acum. Poate nişte prăjituri, brioşe, clătite..?
În urma unei vizite la doctor mi-a fost recomandată spirulina. Încerc să fac cure anual încă de atunci. Spirulina este o algă, considerată un superaliment datorită faptului că este bogată în proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale, antioxidanţi şi aminoacizi esenţiali pentru organism.
Studiile efectuate dovedesc că spirulina are proprietăţi benefice pentru întregul organism şi poate fi astfel folosită pentru a trata o multitudine de afecţiuni: ale ficatului, stomacului, colonului, inimii, sistemului nervos. De asemenea, are proprietăţi detoxifiante şi anti-îmbătrânire, îmbunătăţeşte vederea, luptă împotriva celulelor canceroase, scade stresul oxidativ, scade colesterolul rău, combate anemia, iar la nivel extern, vindecă eczemele, iritaţiile, psoriazisul şi grăbeşte vindecarea rănilor.
Momentan eu le iau ca pastile, dar se găseşte şi sub formă de pudră pentru a fi adăugat în smoothie-uri sau la diverse reţete.
Toate alimentele şi superalimentele încercate de mine recent se găsesc pe vegis.ro şi sunt de la Niavis.
Voi ce produse interesante aţi mai folosit recent?
Pe curând!