Știți faza aceea cu New Year, new me?
Încă sunt de părere că that’s bullshit. Dacă vrei să faci o schimbare în viaţa ta, o poţi face oricând. Eu îmi propusem încă de anul trecut să fac ceva în privinţa timpului meu. Niciodată nu aveam timp de nimic, mereu apăreau lucruri neprevăzute, care îmi dădeau orice fel de program peste cap. Din cauza asta ajunsesem să mă neglijez, începusem să fiu mereu obosită şi lipsită de chef.
Primul pas a fost să învăţ să spun NU şi să mă ţin de program. Apoi mi-am făcut o listă cu lucrurile pe care îmi doream foarte mult să le fac. Printre ele se afla şi sportul. Îmi doream foarte mult să nu mai obosesc la urcarea unor scări. De asemenea, începusem să conştientizez cât de pofticioasă sunt şi de cât de greu îmi va fi să fac faţă bucătăriei de la noul loc de muncă, plină de dulciuri şi nebunii de ronţăit.
Am testat, timp de o lună, de 3 ori pe săptămână, XBody. Acum, o lună mai târziu, am să vă povestesc experienţa mea.
https://www.instagram.com/p/Be0lDKmjtGz/?taken-by=crisplusina
La XBody se foloseşte tehnologia EMS, o tehnologie care îţi stimulează musculatura prin impulsuri electrice. XBody-ul este o soluţie eficientă pentru slăbire, tonifiere, tratarea durerilor de spate, dar şi pentru prevenirea afecţiunilor cardiace.
Sala la care am mers eu se numeşte Pure Shapes. Ei au două locaţii în Bucureşti, una destul de centrală, aproape de Piaţa Unirii şi una pe la Baba Novac. Cred că este singura sală de XBody în zona Dristor. Eu am avut ocazia să merg la ambele, pot să vă spun că nu diferă cu nimic, condiţiile sunt aceleaşi. Mai des am mers la Baba Novac, pentru că ajungeam destul de repede la birou de acolo.
La începutul tratamentului se completează un chestionar, pentru ca antrenorii să ştie câteva informaţii despre tine. Orice fel de problemă de sănătate trebuie menţionată. 🙂 Prima oară mi s-au luat şi nişte măsurători, să pot vedea progresul.
După completarea chestionarului am primit echipamentul – un costum de bumbac, format din tricou şi pantaloni. Pentru mine lucrul acesta a fost foarte bine primit, asta pentru că în trecut mersul la sală a implicat pentru mine mai multe haine de spălat, mulţi colanţi şi tricouri speciale pentru asta. Tot ce îmi iau la mine la antrenament acum este un schimb de lenjerie. Şi atât. De restul au grijă cei de la sală: am putut face duş, sunt prosoape şi câteva produse de îngrijire: deodorant, gel de duş, sampon, balsam, fixativ, şerveţele demachiante. De asemenea, este şi un uscător de păr acolo.
Peste echipamentul de bumbac, antrenorul m-a ajutat să îmbrac un costum ce conţine electrozi, plasaţi pe fiecare grupă de muşchi. Ce mi-a plăcut a fost că se poate seta o intensitate diferită la fiecare zonă în parte. Complexitatea exerciţiilor mi s-a părut iarăşi potrivită, antrenorul m-a întrebat de fiecare dată dacă este vreo zonă pe care aş vrea să punem accent la sedinţa respectivă. Am făcut şi cardio, şi exerciţii de echilibru, şi circuite..de toate. Pe aparatul la care sunteţi conectaţi aveţi un cont creat, unde antrenorul poate vedea setările de la ultima şedinţă.
https://www.instagram.com/p/Be958rEjC6a/?taken-by=crisplusina
O sedinţă durează 20 de minute şi credeţi-mă că o să vă simţiti ca după o oră intensivă de sală! Febră musculară? Da, clar! Pentru o persoană sedentară ca mine.. Mi-era teamă că o să fie apă de ploaie , dar faptul că am făcut febră musculară a însemnat că eu chiar mi-am lucrat corpul.
Şi pentru o şedinţă de 20 de minute cred că are timp oricine. Mai adăugaţi drumul, plus schimbat şi duş şi o să vedeţi că nu ocupă mult.
Ultimele 2 minute din şedinţă sunt de relaxare, aparatul este trecut în modul de masaj şi este exact ce trebuie.
Nu sunt sigură că am avut sedinţe cu toţi antrenorii, dar să ştiţi că ţoţi cu care am lucrat eu sunt profi. Dacă vreţi să lucraţi cu un kinetoterapeut, vi-l recomand pe Valentin, dacă vreţi să lucraţi cu o prezenţă feminină, Vio este super. Preferatul meu este însă Marian, cu el m-am simţit confortabil, s-a focusat să mă pună la treabă pe ce mă interesa pe mine să lucrez, m-a corectat dacă făceam greşit exerciţiile şi nu m-a suprasolicitat. Până la urmă toţi sunt atenţi şi chiar îşi doresc să obţineţi rezultate. Mi-a plăcut mult că sedinţele sunt 1 la 1, atenţia antrenorului este doar asupra mea.
Ce rezultate am după o lună?
Mă simt mult mai tonifiată. Am scăzut 2 cm în talie, fix în zona pe care mi-o doream. Nu mai obosesc când urc scări. Şi zilele trecute am fost în stare să stau în mâini, în trecut nu reuşeam de niciun fel să fac asta. Plus că perioada minunată a lunii a venit cu mai puţine dureri de spate. 🙂
Ţin să precizez că nu am umblat la alimentaţie de niciun fel şi nu sunt genul de om cumpătat, mănânc tot ce îmi doresc. Consider că antrenamentele XBody împreună cu o alimentaţie corectă o să vă aducă rezultate foarte bune.
Recomand? Da.
Nu o să vă expun preţuri, cel mai bine mergeţi la Pure Shapes pe site şi o să vedeţi acolo cum stă treaba. Au şi promoţii câteodată. Iar pentru mai multe păreri de la alți clienți și pentru mai multe poze, le puteți accesa pagina de Facebook.
Pe curând!