Se apropie acel moment al anului în care feed-ul de Instagram se umple de rezoluții ambițioase și planuri grandioase sub hashtag-ul #NewYearNewMe. Deși sună a clișeu, finalul de an este, pentru mine, un moment de „inventar” personal. Așa cum v-am obișnuit pe blog, nu sunt genul care să facă promisiuni nerealiste , ci prefer să privesc lucrurile cu acea „transparență radicală” care ne-a adus împreună în această comunitate.
Am să fiu sinceră, ultimii doi ani au fost un mix de stres, muncă și, recunosc, puțin prea mult „comfort food”. Rezultatul? M-am îngrășat 6 kg. Poate că nu este o schimbare radicală sau vizibilă pentru toată lumea, dar este genul de transformare care începe să te deranjeze pe tine, atunci când hainele nu se mai așează la fel de bine.
Nu o spun ca pe o victimizare, ci ca pe o validare a faptului că e normal să avem perioade de stagnare. Important este să decidem când punem punctul și o luăm de la capăt. Deși am început procesul de îngrijire și sport de acum aproape 3 luni, anul acesta vreau să duc totul la un alt nivel de consistență.
Sportul
Am două „mentore” pe Youtube pe care le-am descoperit în timpul pandemiei și la care mă întorc mereu:

- Pamela Reif: Pentru momentele când am nevoie de un antrenament scurt, intens, fără prea multă vorbărie, dar care îți dă acel „burn” necesar.
-
Chloe Ting: Celebrele ei „challenges” sunt ideale pentru disciplină. Chiar dacă uneori simți că nu mai poți, burn-ul ală e pe bune și chiar am rezultate. Ador video-urile cu exerciții pentru abdomene.
Deși încă nu am reușit să reiau lecțiile de Pilates (care rămân pe lista de priorități pentru 2026), antrenamentele de pe YouTube rămân acolo la îndemână.
Dieta
Am început să fiu mult mai atentă la ce pun în farfurie, încercând să evit pe cât posibil zahărul procesat și fast-food-ul. Este incredibil ce diferență face eliminarea acestor două lucruri.
Recunosc, suntem încă în perioada sărbătorilor, așa că aștept să dispară și ultimele felii de cozonac și preparatele dulci de final de an pentru a face un hard reset. Nu cred în diete restrictive care te fac nefericită, ci în alegeri mai deștepte care să devină un stil de viață, nu doar o fază trecătoare. Un nou obicei devine parte din rutină în 21 de zile – testat.
Suplimente
Pentru că știți că îmi place să analizez riguros produsele pe care le folosesc, am ales să îmi susțin acest parcurs cu o gamă de suplimente de la Vitavea. Am mai folosit produse de la ei în trecut (vă amintiți, probabil, articolul meu despre jeleurile Manhaé ) și am încredere în expertiza lor farmaceutică.

-
Manhaé Draineur Expert: Este o soluție de detoxifiere și pierdere în greutate, cu acțiune antioxidantă. Îl folosesc pentru a ajuta organismul să elimine toxinele acumulate și pentru a combate retenția de apă, o problemă clasică după perioadele de răsfăț culinar. O sticlă ajunge pentru o cură de 10 zile.
-
Manhaé Minceur Expert: Ajută la gestionarea greutății și este un suport real atunci când vrei să vezi rezultate mai rapide în urma efortului depus la sport. Conține ashwagandha – care contribuie la rezistența organismului la stres, lactobacillus gasseri, o bacterie foarte bună și recunoscută în domeniul slăbirii, floare de nalbă – pentru reducerea balonării, tescovina de struguri – un drenor natural, cozi de cireș pentru buna funcționare a rinichiilor și vitamina B6, extraordinar de utilă în reducerea oboselii. Mare atenție dacă le folosiți – conțin cafeină.
-
Ultradigest Ballonnements: Pentru că nicio dietă nu funcționează dacă digestia este lentă sau dacă te confrunți cu acel aspect de „graviduță”. Este o soluție rapidă și eficientă pentru confortul abdominal. Sunt suplimentele pe care le-am avut cu mine în vacanță la all inclusive.
-
Force G Power Max: Fiolele buvabile sunt salvarea mea în zilele când energia este la pământ. Oferă un boost natural imediat, fără agitația pe care o dă cafeaua în exces.
Vitavea este un brand pe care îl apreciez pentru că oferă soluții punctuale la probleme reale, fără să promită miracole peste noapte. Pe lista mea de încercat pentru viitor sunt și suplimentele lor pentru căderea părului, un alt subiect pe care vreau să îl abordez pe blog.
În concluzie, 2026 nu este despre a deveni o altă persoană, ci despre a avea mai multă grijă de cea care ești deja. Cu puțin sport, o dietă echilibrată și aliații potriviți, acele 6kg vor deveni doar o amintire.
Voi ce rezoluții aveți pentru noul an?
