Câţi dintre voi ştiţi următoarele trucuri?

Petrec destul de multă vreme pe Youtube şi nu cred că sunt singura. De-a lungul timpului am descoperit mici trucuri care mi-au simplificat interacţiunea cu site-ul de videoclipuri mai sus menţionat.

Astăzi o să vă prezint câteva dintre ele. Sper să vă fie de folos.

timpul de începere al unui videoclip

Vi s-a întâmplat vreodată să vreţi să îi arătaţi cuiva o anumită secvenţă dintr-un videoclip de pe Youtube? Pentru asta aveţi două opţiuni: prima este să navigaţi spre “Share” imediat sub videoclip, opriţi videoclipul  exact unde vreţi să înceapă de fapt, bifaţi Start at şi copiaţi linkul din bara de sub butoanele de Share.

Varianta a doua este să adaugaţi la sfârşitul URL-ului semnul întrebării, urmat de t=xminysec, unde x este minutul şi y secunda.

rularea unui videoclip în buclă

Când descopăr o melodie nouă îmi place să o ascult pe repeat. Youtube are opţiunea de a rula un videoclip în buclă. Tot ce trebuie să faceţi este să daţi click dreapta şi să selectaţi opţiunea Loop.

O altă variantă pentru a reda un videoclip în buclă este o extensie de Chrome, care permite de asemenea şi alegerea zonei de redare, utilă când un videoclip are primele 2 minute dintr-o melodie moarte. V-am povestit de extensie aici.

viteza unui videoclip

Viteza unui videoclip poate fi şi ea setată. Redarea unui videoclip se poate face cu încetinitorul sau pe repede-înainte. Setarea este disponibilă din partea dreaptă a barei de redare, selectând rotiţa şi apoi Speed.

descărcarea unui videoclip

Această opţiune am prezentat-o şi pe Facebook, ca şi #trickukdevineri. Din linkul din bara browserului ştergeti “ube” şi ajungeţi pe un site de unde puteţi descărca mp3-ul. Puteţi de asemenea selecta ce porţiune să fie transformată în mp3/mp4.

transformarea unei părţi dintr-un videoclip în gif

Funcţionează similar cu trucul anterior, in faţa linkului trebuie să adaugaţi gif. Exemplu: dacă linkul este https://www.youtube.com/watch?v=bH_C9veaiTk, trebuie ca el să devină https://www.gifyoutube.com/watch?v=bH_C9veaiTk. Apasaţi enter şi veţi redirecţionaţi către un site unde puteţi să vă creaţi propriul vostru gif, cu efecte.

scurtături din tastatură

Dacă nu vreţi să folosiţi mouse-ul, aveţi posibilitatea să navigaţi prin videoclipuri din tastatură.

  • k – play/pause
  • j – înapoi 10 secunde
  • l – înainte 10 secunde
  • m – mute
  • 0 – navigare la început
  • 1-9 – navigare la x% din videoclip, unde x este un număr între 1 şi 9
  • +/- – mărirea fontului subtitrărilor
videoclipurile populare pe Youtube

Puteţi vedea ce videoclipuri sunt populare la voi în ţară aici, sau din tab-ul Trending, din bara din stânga.

 

Dacă vreţi ca activitatea voastră pe Youtube să fie privată, daţi click aici şi selectaţi care din opţiunile de acolo le vreţi ascunse.

Locaţia acestei setări este în Account Settings (la care ajungeţi dând click pe poza voastră din dreapta sus şi apoi pe rotiţă), sub-opţiunea Privacy.

Şi acum urmează partea interesantă..

Am pentru voi o pereche de căşti Youtube. Sunt foarte cute şi pot fi ale voastre.

Ce trebuie să faceţi:

  • Să vă asiguraţi că aţi dat like paginii de Facebook
  • Să daţi share public postării de pe Facebook de aici
  • Daţi tag la 3 persoane în comentariile postării de pe Facebook

Şanse în plus (nu sunt obligatorii) dacă..

  • Lăsaţi un comentariu la această postare de aici de pe blog cu videoclipul vostru preferat de pe Youtube. Poate fi o melodie, un tutorial sau poate un filmuleţ amuzant cu animăluţe.
  • Vă abonaţi la newsletter (opţiune disponibilă sub categoria Newsletter).

Mult succes! Concursul începe astăzi 8 februarie şi se incheie pe 8 martie. Câştigătorul va fi ales cu random.org şi va fi anunţat în maxim o săptămână de la finalizarea concursului. Premiul va fi livrat personal în Bucureşti sau trimis prin Poşta Română în ţară. 

25 thoughts on “Trucuri pe Youtube + Giveaway”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − twenty =