Până în 25 de ani eram răcită aproximativ 50% dintr-un an. O tuse mă ţinea luni de zile. Apoi am învăţat să am mai multă grijă de mine şi am răcit mai rar. Recent am răcit iar şi câteva sfaturi pe care le-am primit/văzut de-a lungul timpului m-au ajutat şi am zis să le vi le spun şi vouă.

Am mai scris un articol pe tema asta (pe care îl puteţi citi aici), iar o parte din lucruri încă le mai practic şi acum.  Dar am şi câteva trucuri  noi. 🙂

  • Dacă simt că urmează să răcesc (un strănut, durere de cap, nas înfundat, o durere în gât), îmi fac un pliculeţ de Vitamina C cu Propolis de la Fitterman Pharma. Se găseşte la Farmacia Tei, dar şi în alte farmacii (eu de acolo le achiziţionez). Are un gust foarte plăcut, nimic asemănător cu pliculeţele Coldrex sau Revigrip.

  • Băi cu apă caldă cu sare:  sarea preferată se găseşte la DM (drogerie markt) şi arată ca cea din imagine. Conţine 3 plicuri de 500 g de sare şi costă 15 lei. Eu folosesc un plic la o cadă.

  • Păstura de albine: Păstura de albine este polenul fermentat în condiții naturale în stup. Polenul este adus în stup și introdus în celula fagurelui împreună cu mierea și enzimele proprii ale albinelor. Sub influența substanțelor adăugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii și umidității ridicate din stup, polenul trece printr-o serie de transformări, transformându-se astfel, după 3 luni de fermentare, în păstură. Păstura este alimentul de bază al albinelor, fiind denumit și pâinea albinelor, acest produs apicol având extrem de multe beneficii și pentru sănătatea organismului uman. Păstura este extrasă în cantități mici din interiorul celulelor din fagure, fiind mai ușor digerabilă decât polenul. Găsiţi mai multe sortimente aici.

  • Creion nazal: Nu ştiu dacă foloseaţi şi voi când eraţi mai mici creioanele nazale, dar pentru mine au fost mereu soluţia pentru nasul înfundat. Am găsit în farmacii şi acum şi am fost foarte încântată. Îl găsiţi şi online aici, iar preţul este imbatabil. 🙂

  • Halls Mild Spearmint: Nu suport bomboanele mentolate. Toate pe care le-am încercat eram exagerat de mentolate şi insuportabile. Am găsit unele super ok, care îmi calmează tusea şi durerea în gât, sunt mai mild cum îi spun şi numele şi cumva mi se pare că au gust de pepene.

Voi cum vă luptaţi cu răceala?

Nu uitaţi să citiţi şi primele mele trucuri.. aici!

Pe curând!

hug

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *