În câteva luni se face un an de când nu mai stau cu ai mei. Mutatul de la casa parintească are avantajelele lui, dar şi dezavantaje. Unul din ele este spaţiul mai mărit de care trebuie să ai grijă şi să îl menţii curat.

Am stat şi m-am gândit… sunt atâtea lucruri pe care le depozităm fără sens! Aşa că am întocmit o listă cu ce ar trebui să aruncaţi din casă chiar în clipa asta!

Haine şi pantofi

Aici mă refer la  perechea aia de Converse pe care nu i-am mai purtat de ani de zile, dar îi ţin pentru că au o anumită valoare sentimentală. Şi la bluza aia cu Emily the Strange, care acum mi-e mică, dar îmi aminteşte de perioada mea emo din liceu. Nu păstraţi hainele pe care nu le-aţi mai purtat de ani de zile din motive diverse ( nu vă mai vin, nu mai sunt stilul vostru, nu mai sunt la modă). Există multe centre unde puteţi să le donaţi. Eu şi familia mea alegem să le ducem la ţară. Oricât de ataşaţi sunteţi de o pereche de pantofi – dacă nu mai este purtabilă… ştiţi ce trebuie să faceţi cu ea, trebuie să ajungă la gunoi. 🙁

În această categorie intră de asemenea şi şoşetele fără pereche.

Produse cosmetice expirate

Sunt convinsă că multe fete nici nu verifică termenul de valabilitate la produsele pe care şi le aplică pe ten. Majoritatea produselor cosmetice au un termen de valabilitate şi de la data deschiderii, marcat printr-un simbol specific. Dacă au expirat este posibil să cauzeze nişte reacţii urâţele sau în cel mai bun caz să nu mai aibă efectul dorit. În orice caz, verificaţi din când în când termenul de valabilitate şi notaţi-vă undeva pe ambalaj sau într-o agendă când aţi deshis produsul. Chiar dacă o să vă doară sufletul că aruncaţi banii, este pentru binele vostru.

Produse de prin bucătărie

Nu ştiu câţi dintre voi nu mai locuiesc cu părinţii..dar aveţi idee câte produse expirate sau cu termen de valabilitate aproape aveţi prin bucătărie? Ultima oară când m-a apucat momentul de mare prăjitureasă am descoperit cu stupoare că aveam făina expirată.  Cineva a rămas fără brioşe în urma acestei experienţe. Ca să nu păţiţi şi voi un lucru asemănător, verificaţi din când în când ce mai aveţi prin dulapuri în bucătărie şi adăugaţi produsele ce o să vă lipsească pe următoarea listă de cumpărături.

Medicamente

Într-un dulap în casă deţin o mini farmacie – pastile pentru cap, răceală, gripă, dureri de stomac, vitamine, soluţii pentru tuse şi muci, etc. Îmi place să fiu pregătită. Dacă deţineţi şi voi ca şi mine o cutie cu de toate pentru orice nu uitaţi să vă asiguraţi că nu au expirat din când în când şi să le înlocuiţi rapid dacă e cazul. Better safe than sorry!

Maculatură (reviste, caiete, bonuri, agende vechi)

Cel mai bine este să ţineţi tot ce aveţi din hârtie într-un loc şi când se adună mai multe să le duceţi la reciclat. Casă curată + faptă bună, 2 în 1. Orice ar fi, nu păstraţi toate revistele pe care nu le veţi mai reciti, caietele din generală (poate doar câteva, aşa de amintire?), bonuri şi agende vechi. De asemenea, aruncaţi un ochi şi peste maldărul de garanţii, sunt sigură că anumite produse au ieşit din garanţie şi păstraţi degeaba câteva hârtii.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × one =